Religiile Lumii
Biserica Romano-Catolică
Biserica Romano-Catolică este Biserica Catolică de rit latin.
Conducătorul Bisericii Romano-Catolice este episcopul Romei, Papa, care este urmaşul Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos", "pasce oves meas" ("Paşte mieluşeii mei"; "paşte oile mele." Ioan 21:15, 21:17) şi "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." Matei 16:18).
Biserica Romano-Catolică este nu numai denominaţia crestină, ci şi confesiunea cu cei mai multi aderenţi din lume. Este cea mai timpurie Biserică Crestină, şi se consideră urmaşă de drept a Bisericii Apostolice, formată din Isus Cristos şi apostolii săi.
Termenul „biserică” provine din latinul „basilica” şi, ca nume propriu, desemnează societatea religioasă fondată pe baza învăţăturilor lui Isus Cristos.
Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.
Ignaţiu de Antiohia, discipol al Apostolului Ioan, dă în anul 110 cea mai veche mărturisire în care apare acest nume. În primele trei secole ale Bisericii, creştinii spuneau: „creştin este numele meu, catolic este prenumele meu”. Ulterior s-a folosit termenul „catolic”, pentru a face diferenţa faţă de unele grupuri creştine ale căror doctrine diferă de dogmatica crestina (cum ar fi gnosticii).
Biserica Catolică desfăşoară serviciile religioase după mai multe rituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. iar cea Greco-Catolică este de rit bizantin,la fel de răspândită.
Biserica se consideră şi se proclamă ca fiind însărcinată de Isus Cristos pentru a ajuta credinciosul creştin să străbată drumul spiritual către Dumnezeu, trăind dragostea reciprocă prin sacramente (botez, mir, euharistie, pocăinţă, maslul, preoţie şi căsătorie), prin intermediul cărora credinciosul se va mântui.
Papa se bucură în Biserica catolică de un status ierarhic suprem, posedând primatul şi plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat şi suprem asupra tuturor preoţilor şi credincioşilor catolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai de catolici.
Atitudinea celorlalte ramuri ale creştinismului faţă de instituţia papalităţii diferă în mod substanţial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creştine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme şi în diverse contexte politice. Anglicanismul şi protestantismul resping supremaţia papalităţii
Biserica Catolică consideră că are misiunea de a elabora şi propaga învăţătura creştină, precum şi aceea de a veghea asupra unităţii credincioşilor. Biserica Catolică este formată într-o structură piramidală, destinată să menţină unitatea tuturor creştinilor şi respectarea dogmei oficiale a Papei de la Roma şi a Vaticanului.
Conform doctrinei catolice, Isus a fondat o comunitate creştină organizată ierarhic şi cu autoritate, condusă de apostoli (primul a fost Petru. După aceea, apostolii şi primii adepţi ai lui Iisus au format o biserică organizată.
O scrisoare scrisă în jurul anului 100 de Ignaţiu din Antiohia este cel mai vechi text conservat azi în care se foloseşte termenul ἡ καθολική ἐκκλησία (Biserica catolică).
Episcopul Romei a avut primat universal încă de la inceput, acesta venind însuşi de la Petru care a primit misiunea Divină de a întări pe fraţii săi în credinţă, ulterior primatul Episcopului Romei s-a văzut în primul secol din scrisoarea lui Clement I care a trimis o epistolă Corintenilor spre a stinge un conflict local (deşi Sf. Apostol Ioan era în viaţă şi era mult mai aproape de Corint decât Clement, totuşi corintenii au apelat la Papa Romei pentru a le rezolva neînţelegerile). După unii, Primatul Roman se datorează unor motive politice: Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul.
Primul Conciliu de la Niceea (325) a condamnat Arianismul excluzându-i din Biserică pe cei ce urmau această opinie teologică. Alte Concilii au definit mai precis credinţa catolică şi au exclus alte grupuri.
Iniţial, Biserica Creştină ocupa tot teritoriul Imperiului Roman (din Hispania până în Siria). După Marea Schismă dintre Est şi Vest din anul 1054 datorată rivalităţilor dintre Episcopul Romei şi cel Constantinopolului şi, teologic, adaosului Filioque.
In sec XVI apare protestantismul. Primul reformator, a fost călugăr augustinian, numit Martin Luther, care a atras în noua sa biserică o mare parte din populaţia din Imperiul German. Acesta a fost urmat de Jean Calvin şi Ulrich Zwingli în Elveţia. În Marea Britanie reforma a fost impusă de regele Angliei, Henry al VIII-lea, iar în Scoţia de predicatorul John Knox.
Conducătorul Bisericii Romano-Catolice este episcopul Romei, Papa, care este urmaşul Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos", "pasce oves meas" ("Paşte mieluşeii mei"; "paşte oile mele." Ioan 21:15, 21:17) şi "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." Matei 16:18).
Biserica Romano-Catolică este nu numai denominaţia crestină, ci şi confesiunea cu cei mai multi aderenţi din lume. Este cea mai timpurie Biserică Crestină, şi se consideră urmaşă de drept a Bisericii Apostolice, formată din Isus Cristos şi apostolii săi.
Termenul „biserică” provine din latinul „basilica” şi, ca nume propriu, desemnează societatea religioasă fondată pe baza învăţăturilor lui Isus Cristos.
Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.
Ignaţiu de Antiohia, discipol al Apostolului Ioan, dă în anul 110 cea mai veche mărturisire în care apare acest nume. În primele trei secole ale Bisericii, creştinii spuneau: „creştin este numele meu, catolic este prenumele meu”. Ulterior s-a folosit termenul „catolic”, pentru a face diferenţa faţă de unele grupuri creştine ale căror doctrine diferă de dogmatica crestina (cum ar fi gnosticii).
Biserica Catolică desfăşoară serviciile religioase după mai multe rituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. iar cea Greco-Catolică este de rit bizantin,la fel de răspândită.
Biserica se consideră şi se proclamă ca fiind însărcinată de Isus Cristos pentru a ajuta credinciosul creştin să străbată drumul spiritual către Dumnezeu, trăind dragostea reciprocă prin sacramente (botez, mir, euharistie, pocăinţă, maslul, preoţie şi căsătorie), prin intermediul cărora credinciosul se va mântui.
Papa se bucură în Biserica catolică de un status ierarhic suprem, posedând primatul şi plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat şi suprem asupra tuturor preoţilor şi credincioşilor catolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai de catolici.
Atitudinea celorlalte ramuri ale creştinismului faţă de instituţia papalităţii diferă în mod substanţial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creştine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme şi în diverse contexte politice. Anglicanismul şi protestantismul resping supremaţia papalităţii
Biserica Catolică consideră că are misiunea de a elabora şi propaga învăţătura creştină, precum şi aceea de a veghea asupra unităţii credincioşilor. Biserica Catolică este formată într-o structură piramidală, destinată să menţină unitatea tuturor creştinilor şi respectarea dogmei oficiale a Papei de la Roma şi a Vaticanului.
Conform doctrinei catolice, Isus a fondat o comunitate creştină organizată ierarhic şi cu autoritate, condusă de apostoli (primul a fost Petru. După aceea, apostolii şi primii adepţi ai lui Iisus au format o biserică organizată.
O scrisoare scrisă în jurul anului 100 de Ignaţiu din Antiohia este cel mai vechi text conservat azi în care se foloseşte termenul ἡ καθολική ἐκκλησία (Biserica catolică).
Episcopul Romei a avut primat universal încă de la inceput, acesta venind însuşi de la Petru care a primit misiunea Divină de a întări pe fraţii săi în credinţă, ulterior primatul Episcopului Romei s-a văzut în primul secol din scrisoarea lui Clement I care a trimis o epistolă Corintenilor spre a stinge un conflict local (deşi Sf. Apostol Ioan era în viaţă şi era mult mai aproape de Corint decât Clement, totuşi corintenii au apelat la Papa Romei pentru a le rezolva neînţelegerile). După unii, Primatul Roman se datorează unor motive politice: Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul.
Primul Conciliu de la Niceea (325) a condamnat Arianismul excluzându-i din Biserică pe cei ce urmau această opinie teologică. Alte Concilii au definit mai precis credinţa catolică şi au exclus alte grupuri.
Iniţial, Biserica Creştină ocupa tot teritoriul Imperiului Roman (din Hispania până în Siria). După Marea Schismă dintre Est şi Vest din anul 1054 datorată rivalităţilor dintre Episcopul Romei şi cel Constantinopolului şi, teologic, adaosului Filioque.
In sec XVI apare protestantismul. Primul reformator, a fost călugăr augustinian, numit Martin Luther, care a atras în noua sa biserică o mare parte din populaţia din Imperiul German. Acesta a fost urmat de Jean Calvin şi Ulrich Zwingli în Elveţia. În Marea Britanie reforma a fost impusă de regele Angliei, Henry al VIII-lea, iar în Scoţia de predicatorul John Knox.
