Religiile Lumii

Biserica Baptistă

Picture
Bisericile Baptiste sunt parte a unei mişcări creştine considerată îndeobşte o confesiune protestantă evanghelică. Confesiunea baptistă pune accentul pe botezul adulţilor, ce trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea credinţei în Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn.

Bisericile baptiste nu sunt supuse vreunei autorităţi de guvernământ central, ceea ce are ca efect o diversitate a crezului de la o biserică la alta. Aceste biserici sunt însă recunoscute de Ministerul Cultelor şi există la nivelul ţării o Uniune a Creştinilor Baptişti. Credinţele distinctive baptiste sunt comune tuturor bisericilor baptiste, unele din ele fiind însă împărăşite şi de alte confesiuni neoprotestante. Printre documentele doctrinare baptiste semnificative se numără Mărturisirea de credinţă baptistă de la Londra (1689) .
Printre credinţele distinctive baptiste se numără: autoritatea Bibliei, autonomia bisericilor locale, preoţia tuturor credincioşilor, recunoaşterea a două simboluri ale credinţei (Botezul şi Cina Domnului), libertatea individuală a sufletului, separarea Bisericii de Stat şi recunoaşterea a trei funcţii în biserică (cea de pastor si presbiter şi cea de diacon).

Două simboluri (botezul şi Cina Domnului)
În general, cele mai multe biserici baptiste recunosc doar două simboluri care trebuie să fie practicate în mod obişnuit: botezul şi cina Domnului. Unii baptişti primitivi şi baptişti arminieni practică şi spălarea picioarelor ca un al treilea simbol.

Botezul nou-testamental

Botezul, deseori numit nou-testamental între baptişti, este un simbol care, conform doctrinei baptiste, nu joacă nici un rol în mântuire, fiind realizat în mod corect doar după ce o persoană a fost justificată şi l-a mărturisit pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Este o exprimare exterioară a curăţirii interioare sau a iertării de păcate care a avut deja loc. E de asemenea o identificare publică a acelei persoane cu creştinismul şi cu acea biserică locală. Cele mai multe biserici baptiste consideră botezul prin scufundare, după justificare, ca un criteriu pentru membralitate.
Prin influenţă anabaptistă, baptiştii resping practica pedobaptismului, a botezului copiilor, deoarece cred că părinţii nu pot lua decizia pentru mântuire în locul copilului. Înrudit cu această doctrină este disputatul concept al "vârstei responsabilităţii", când Dumnezeu determină că o persoană capabilă mental este responsabilă pentru păcatele sale şi eligibilă pentru botez. Nu e vorba în mod necesar de o vârstă specifică, ci de capacitatea mentală a unei persoane de a deosebi binele de rău. Astfel, o persoană cu retardare mentală gravă s-ar putea să nu ajungă niciodată la această vârstă şi astfel nu va fi socotită responsabilă pentru păcat. Cartea lui Isaia menţionează o vârstă la care copilul "va şti să lepede răul şi să aleagă binele" [Isaia 7:15], dar nu specifică anume acea vârstă.
Baptiştii insistă asupra botezului prin scufundare, modalitatea de botez ce se presupune că ar fi fost folosită de Ioan Botezătorul. Aceasta constă în coborârea candidatului pe spate în apă în timp ce botezătorul (un pastor sau un alt credincios botezat) invocă formula trinitară din Matei 28:19 sau alte cuvinte legate de o mărturisire de credinţă. Această modalitate este preferată mai ales pentru imaginea paralelă a morţii, îngropării şi învierii lui Isus.
Recunoaşterea botezului prin alte modalităţi sau în cadrul altor grupări creştine variază. Multe biserici baptiste recunosc doar botezul prin scufundare ca valid, în timp ce altele botează şi prin stropire, ca alternativă pentru persoanele incapacitate sau în vârstă, sau în vreme de secetă. Unele biserici baptiste vor recunoaşte botezul la vârstă adultă, dar în alte biserici creştine, în timp ce altele recunosc doar botezul realizat într-o biserică baptistă. În rare ocazii, o biserică poate recunoaşte numai botezul în cadrul său ca valid. În România, în general, bisericile baptiste recunosc botezul la vârstă adultă şi în cadrul altor grupări neo-evanghelice.

Euharistia (Cina Domnului)

Euharistia, numită şi Cina Domnului (mulţi baptişti evită folosirea cuvântului "euharistie" datorită folosirii sale mai ales în Biserica Ortodoxă) este un simbol modelat după Cina cea de Taină relatată în Evanghelii, în care Isus porunceşte "să faceţi lucrul acesta spre pomenirea mea" [Luca 22:19]. Participanţii laolaltă mănâncă pâinea şi beau vinul reprezentând trupul şi sângele lui Isus. Baptiştii accentuează că elementele doar simbolizează trupul lui Cristos şi resping, pe baza textului din Ioan 6, concepţiile transubstanţialistă şi consubstanţialistă susţinute de alte grupări creştine. Pasajul din 1 Corinteni 11:23-34 este de asemenea citat adeseori, conţinând instrucţiuni pentru practica euharistiei.
Pâinea folosită poate fi dospită sau nedospită (cea din urmă variantă e preferată în cele mai multe cazuri în Statele Unite, considerându-se că ar fi mai aproape de prima Cină). Promovarea de către baptişti a abstinenţei de la alcool a dus la practica pe scară largă a folosirii pentru euharistie a sucului de struguri fără alcool, deşi unele biserici folosesc vin. Vinul este împărţit în mici pahare individuale, deşi unele biserici folosesc o singură cupă pentru întreaga adunare. Ambele elemente sunt, de obicei, servite de către pastor diaconilor, iar de diaconi congregaţiei. În cele mai multe cazuri, elementele sunt luate succesiv.
În România, în general, serviciile de Cina Domnului au loc lunar, după un serviciu divin obişnuit, iar participarea e permisă tuturor membrilor botezaţi ca adulţi ai bisericilor neo-evanghelice, cu excepţia celor disciplinaţi sau a celor care se abţin din motive de conştiinţă.