Religiile Lumii
Taoism
Taoismul (sau Daoism; în limba chineză Daojiao 道教, în traducere "învăţătura lui Tao") este o religie originară în China, instituţionalizată ca atare aproximativ în secolul II î. Hr. S-a desprins dintr-o mişcare filozofică născută din îmbinarea filosofiei chinezeşti antice şi operele spirituale ale lui Lao Zi.
Definiţie
"Diverşi filozofi chinezi, scriind probabil în secolele 5-4 î.C, au expus o sumă de idei şi un mod de viaţă care au ajuns să fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperării dintre om şi tendinţa sau cursul lumii naturale; principiile acestei tendinţe pot fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor şi focului, ritmuri care sînt ulterior întipărite sau reproduse în cele din piatră şi lemn şi, mai tîrziu, în multe dintre formele artei."
După cum vedem, taoismul este un mod de viaţă inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se poate inspira un mod de viaţă omenesc din natură?
Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele marţiale, care au împrumutat la origine elemente esenţiale - atac, apărare, eschivă etc. - din imitarea mişcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel “şcoli” de arte marţiale care poartă nume pitoreşti ca “şcoala tigrului”, “şcoala maimuţei” etc. La fel şi în viaţa domestică de fiecare zi există posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicaţii preţioase privind conduita cea mai potrivită pentru diferite situaţii de viaţă.
De pildă, taoiştii au luat imaginea apei ca simbol al acţiunii consecvente care străpunge toate obstacolele nu în mod direct, prin forţă, ci indirect, prin maleabilitate şi fluiditate. În I-ching simbolismul apei este folosit în mod pregnant în hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adaptează condiţiilor sau împrejurărilor de viaţă într-o manieră fluidă şi fără a-şi denatura substanţa, autenticitatea interioară.
După cum vedem, taoismul este un mod de viaţă inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se poate inspira un mod de viaţă omenesc din natură?
Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele marţiale, care au împrumutat la origine elemente esenţiale - atac, apărare, eschivă etc. - din imitarea mişcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel “şcoli” de arte marţiale care poartă nume pitoreşti ca “şcoala tigrului”, “şcoala maimuţei” etc. La fel şi în viaţa domestică de fiecare zi există posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicaţii preţioase privind conduita cea mai potrivită pentru diferite situaţii de viaţă.
De pildă, taoiştii au luat imaginea apei ca simbol al acţiunii consecvente care străpunge toate obstacolele nu în mod direct, prin forţă, ci indirect, prin maleabilitate şi fluiditate. În I-ching simbolismul apei este folosit în mod pregnant în hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adaptează condiţiilor sau împrejurărilor de viaţă într-o manieră fluidă şi fără a-şi denatura substanţa, autenticitatea interioară.
Adaptarea la condiţiile exterioare
Este vorba de o familie al cărui fiu talentat şi instruit s-a prezentat la curtea suveranului pentru a-i solicita un post. Suveranul şi-a zis: “este timp de pace, iar iscusinţa acestui tînăr mi-ar putea fi de folos, aşa că îl voi angaja”. Desigur că un asemenea privilegiu, de a face parte din suita suveranului, aducea multe avantaje atît materiale, cît şi sociale. Un alt tînăr, din altă familie, dotat cu aceleaşi calităţi ca şi primul, s-a gîndit să procedeze şi el la fel. Numai că situaţia se schimbase. Suveranul şi-a zis de astă data: “trăim vremuri grele, războiul bate la uşă, iscusinţa acestui aspirant mi-ar aduce numai pagubă, aşa că să i se taie capul!” Morala întîmplării este concentrată în cîteva cuvinte: nu există în această lume un principiu de acţiune care să fie valabil în toate împrejurările. Activitatea umană trebuie să ţină cont de “jocul” circumstanţelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrabă decît pe o activitate intelectuală riguroasă îndreptată spre scop.
Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de adaptare la condiţiile temporale. Înclinaţia noastră naturală de a adopta o ţinută corespunzătoare condiţiilor meteorologice exterioare este, fără îndoială, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus în viaţa cotidiană.
Este evident că adaptarea la condiţii exclude normele de conduită impuse dinainte, prestabilite, valabile în orice împrejurare. Într-adevăr, taoismul pune accentul pe supleţe, la fel ca în parabola pinului şi a salciei acoperiţi de zăpadă. Ramura de pin, pentru că este rigidă, se rupe sub greutatea zăpezii. Ramura de salcie se îndoaie şi zăpada cade de pe ea fără a-i pricinui nici un neajuns.
Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de adaptare la condiţiile temporale. Înclinaţia noastră naturală de a adopta o ţinută corespunzătoare condiţiilor meteorologice exterioare este, fără îndoială, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus în viaţa cotidiană.
Este evident că adaptarea la condiţii exclude normele de conduită impuse dinainte, prestabilite, valabile în orice împrejurare. Într-adevăr, taoismul pune accentul pe supleţe, la fel ca în parabola pinului şi a salciei acoperiţi de zăpadă. Ramura de pin, pentru că este rigidă, se rupe sub greutatea zăpezii. Ramura de salcie se îndoaie şi zăpada cade de pe ea fără a-i pricinui nici un neajuns.
Poziţia amorală a taoismului
La nivel moral, adaptarea la condiţii şi supleţea conduitei sugerează o poziţie amorală adoptată de taoist. De aici sentimentul de neutralitate, de rezervă, de prudenţă, uneori excesivă, care rezultă din povestirile taoiste cu personaje anonime sau chiar maeştri. “Absenţa” taoistului nu este, însă, expresia unui vid emoţional - cum ar crede unii, sub influenţa ideologiei monastice creştine -, a cultivării detaşării şi indiferenţei în chip deliberat. Ea este în legătură cu înclinaţia sa de a-şi forma o vedere de ansamblu, lipsită de prejudecăţi, asupra situaţiei cu care se confruntă, şi o consecinţă logică a raportării juste la o situaţie concretă de viaţă care nu solicită intervenţia sa implicită.
Sursele Taoismului
Sursele principale ale acestui mod de viaţă numit "taoism" sînt lucrările clasice ale corifeilor taoismului ca de pildă: Tao Te Ching, Chuang-tzu şi Lieh-tzu.
Temele care abundă în aceste cărţi se pot grupa în jurul cîtorva idei de bază: tao, vidul (wu), nonacţiunea (wu-wei), adaptarea la condiţiile exterioare. Am văzut deja că taoismul se axează pe concordanţa dintre activităţile umane şi ritmurile cosmosului. În Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viaţă, a prejudecăţilor care se doresc absolute, într-o mică povestioară care rezumă o întîmplare de viaţă.
Temele care abundă în aceste cărţi se pot grupa în jurul cîtorva idei de bază: tao, vidul (wu), nonacţiunea (wu-wei), adaptarea la condiţiile exterioare. Am văzut deja că taoismul se axează pe concordanţa dintre activităţile umane şi ritmurile cosmosului. În Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viaţă, a prejudecăţilor care se doresc absolute, într-o mică povestioară care rezumă o întîmplare de viaţă.
