Budismul sudic (Theravada)

În jurul anului 250 î.Hr., datorită apariţiei unor păreri contradictorii privind religia, regele Asoka alcătuieşte cel de-al treilea consiliu budist menit să pună ordine în cadrul comunităţii şi să producă un text definitiv al cuvintelor lui Buddha. Condus de Moggaliputta Tissa, consiliul include printre scrierile sacre şi Kathavatthu, un text care combate şcolile dizidente şi nu le consideră cu adevărat budiste. Cu această ocazie, budiştii ortodocşi ai şcolii sud-indiene Vibhajjavāda susţin că primul pas spre eliberare se realizează prin experienţă proprie şi raţionament critic şi nu prin credinţă oarbă. Vibhajjavāda va suferi treptat o prăbuşire în India, dar ramura sa din Sri Lanka şi Asia de Sud-Est supravieţuieşte şi astăzi sub numele Theravada. Scripturile sale, Canonul Pali, vor fi scrise în insula Ceylon (Sri Lanka) în ultiul secol î.Hr. Theravadinii afirmă că şcolile rivale Sarvāstivada şi Dharmaguptaka au fost reprobate de consiliu, cu toate că Dharmaguptaka este considerată de unele surse chiar o grupare inerentă Vibhajjavadei. Aceste două şcoli şi-au exercitat influenţa în nord-vestul subcontinentului şi în Asia Centrală şi este foarte probabil ca ele să fi contribuit la apariţia Mahayanei, învăţăturile lor fiind conservate de şcolile mahayaniste.

Mult timp tradiţia Theravada a crezut că limba pali, limba canonului, este identică cu māgadhī, dialectul estic al regatului Magadha, vorbit de Buddha. Cu toate acestea, comparaţiile lingvistice dintre limba pali a Canonului şi Edictele lui Asoka nu confirmă ipoteza, ci dimpotrivă relevă diferenţe semnificative. Cea mai mare similitudine între cele două limbi este găsită într-o formă contaminată de dialect a Edictelor şi scrisă pe o rocă din Gujarat, în apropierea Munţilor Girnar.

Cuvântul "Theravada" provine din pali şi se traduce prin "Doctrina celor Bătrâni" sau "Doctrina Antică". Budismul theravadin încurajează fructificarea facultăţilor mentale, dezvoltarea sănătoasă a minţii şi cere ocolirea factorilor care ar putea tulbura luciditatea ei (ca alcoolul sau substanţele halucinante). Metoda de controlare a conştiinţei şi de antrenare a minţii este meditaţia. Scopul practicilor este atingerea Nirvanei/Nibbanei, cel mai înalt nivel spiritual, şi eliberarea de suferinţă. Învăţăturile Theravadei spun că experienţa suferinţei este cauzată de pângăririle minţii: lăcomia, aversiunea şi amăgirea (iluzia), iar libertatea poate fi obţinută prin aplicarea celor patru adevăruri nobile şi în special a căii cu opt braţe. Şcoala Theravada îşi bazează doctrina exclusiv pe Canonul Pali şi pe comentariile acestuia. Colecţiile Sutta şi Vinaya ale Canonului sunt considerate de cercetătorii moderni cea mai timpurie variantă a literaturii budiste şi sunt acceptate ca fiind autentice de toate ramurile budismului.

Budismul Theravada este răspândit astăzi în formă majoritară în Sri Lanka, Myanmar (Birmania), Laos, Thailanda şi Cambogia şi în mici porţiuni din China, Vietnam, Bangladesh şi Malaysia. Este în continuă creştere în Europa şi America.