Allah

El reprezintă comprimarea a două cuvinte arăbeşti: al (un articol hotărât=ul) şi illah (=Dumnezeu), adică Dumnezeul. Eliminând litera i, vei descoperi cuvântul Allah. În funcţie de poziţia sa, în propoziţia arăbească, acesta poate avea forma Allaha, care se apropie de denumirea din limba ebraică dată Creatorului, şi anume Elaha. Dar evreii folosesc greşit forma de plural Elahim, ceea ce denotă mai mulţi zei. Cuvântul Allaha se apropie mai mult de cuvântul din limba aramaică, ce-l desemnează pe Dumnezeu şi care a fost folosit de Iisus, şi anume Alaha. În ipoteza că Allah ar veni de la al+ilah, reţinută de majoritatea filologilor, este mai puţin interesant pentru noi să vedem cum s-a făcut trecerea de la ilah la Allah; în schimb, originea şi semnificaţia cuvântului ilah, aşa cum au fost ele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente importante pentru stabilirea ariei semantice a cestuia. Unii îl consideră pe ilah ca derivând de la ‘aliha/ya’lahu cu prepoziţia ‘ila, care înseamnă a căuta scăpare la: Allah este cel la care oamenii caută scăpare în nenorocire. Acelaşi verb are ca prim sens a fi uluit: măreţia lui Allah este uluitoare pentru oricine. Aliha mai are şi sensul de a adora; şi aici forma ilah are sens de participiu pasiv: cel adorat. O altă etimologie, mai ciudată, îl derivă pe ilah de la ‘aliha bi- a se statornici (undeva): Allah este neschimbător, statornic. Alţii îl derivă pe ilah de la waliha ila, a dori cu ardoare, a tânji după: Allah e dorit de inimile oamenilor. De la acelaşi verb, walah (numele verbal) poate însemna şi iubire puternică. Acesta are şi un înţeles complementar de: oamenii îl iubesc pe Allah, şi Allah îi iubeşte pe oameni. În ipoteza că Allah vine de la al+lah, ipoteză puţin răspândită, lah ar veni de la LWH, care înseamnă fie a fi ascuns, învăluit (Allah ar fi numit astfel pentru că este ascuns privirilor noastre), fie a fi înălţat-Cel Preaînalt .

---